Lună: februarie 2015

Aviofobia – fobia de zbor cu avionul

ID-100287526

Accesează rapid secțiuni ale acestui articol:

  • Teamă de avion sau fobie specifică?

În ciuda intensității disconfortului pe care îl resimt, majoritatea oamenilor dezvoltă strategii de adaptare care le permit totuși să călătorească cu avionul. Aceste strategii variază de la consumul unei mici cantități de alcool, vizionarea unui film, ingerarea de pastile cu efect de relaxare (însă nu cu o frecvență apropiată de cea zborurilor) și până la aplicarea unor exerciții de realaxare învățate prin psihoeducație.

Când însă vorbim despre „sabotarea” planurilor de vacanță pentru evitarea unui zbor, periclitarea carierei care presupune călătorii importante, reacții precum panica ori furia incontrolabile sau chiar manifestări fizice greu de stăpânit la apropierea de un avion, atunci vorbim probabil de o fobie specifică.

  • Ce declanșează reacțiile fobice specifice legate de zborul cu avionul?

ID-100290353

Ca orice fobie, și fobia de a fi într-un avion în timpul zborului, sau aviofobia, cum este cel mai frecvent numită în limbaj de specialitate, se manifestă ca reacție la o combinație diferită de declanșatori, în funcție de individ.

Declanșatorii (eng.: triggers) sunt în general stimuli externi (pot fi și unele gânduri), care după ce au fost percepuți sunt interpretați printr-un filtru de gândire inconștient, automat și irațional care provoacă emoțiile inadecvate față de o călătorie obișnuită cu avionul.

Diferite manifestări ale fobiei pot apărea ca reacție la declanșatori mai concreți situațional precum resimțirea unor turbulențe ori urmărirea instructajului privind procedurile de siguranță, însă pentru unele persoane sunt suficienți declanșatori precum vederea unui avion, prezența persoanei în aeroport ori planificarea zborului pentru a declanșa manifestări fobice cu intensități variate.

  • Cum se manifestă aviatofobia?

ID-100169323

Aviatofobia, cum mai este numită, se manifestă adesea chiar înainte de a urca la bordul aparatului de zbor prin teamă anticipatorie – gânduri de a pierdere a controlului, prin imaginarea situației de a fi copleșiți de emoții în timpul zborului, prin teama de a vomita sau a fi puși într-o situație interpretată ca penibilă.

În timpul călătoriei manifestările încep cu înregistrarea unui nivel de stres considerabil și pot include până la atacuri de panică sau reacții fizice precum voma. Voma poate fi într-adevăr o manifestare a fobiei, diferită de cea provocată de răul de mișcare (eng: motion sickness) sau de stresul foarte intens. Apariția psihosomatică a vomei poate fi favorizată de urmărirea cu atenție de către fobic a unor simpotme fizice care sunt adesea eronat intepretate ca precurosori ai vomei.

  • Ce alte temeri și fobii contribuie la prezența aviofobiei?

Aviofobia este fobie distinctă pentru unii oameni, iar pentru alții teama de zbor cu avionul este un rezultat al mai multor temeri sau fobii. De exemplu claustrofobia (fobia de spații închise, strâmte, din care nu se poate ieși oricând) poate să se manifeste vizavi de prezența la bordul unui avion, ceea ce poate determina persoana să evite zborul cu avionul. Acrofobia (frica irațională de a fi la înălțime), agorafobia (teama de spații deschise sau locuri aglomerate, cum sunt văzute uneori și aeroporturile sau avioanele) dar și credința irațională în probabilitate crescută a producerii catastrofelor aeronautice sau a atacurilor teroriste pot contribui la dezvoltarea aviatofobiei.

  • Cum ne poate ajuta psihoterapia?

ID-10065308

Psihoterapia cognitiv comportamentală ne va ajuta să identificăm acele gânduri până în acel moment inconștiente sau subestimate care ne conduc către emoțiile invalidante, de când ne planificăm zborul și până la o călătorie în condiții meteo de zbor mai dificile. Împreună cu psihoterapeutul veți învăța să scurcircuitați înșiruirea de gânduri catastrofice, și să le transformați în unele mai realiste și funcționale. Vor fi aplicate tehnici specifice pentru gestionarea situațiilor în care apar reacții fizice în condiții de stres intens în preajma sau în timpul călătoriei cu o aeronavă.

Hipnoterapia este în special utilă pentru expunerea la stimulii declanșatori simulați, într-o situație cât mai apropiată de realitate, în cadrul cabinetului psihologic. Și relaxarea poate să vină mai la îndemână și mai natural în diferite situații stresante pe parcusul zborului. După exersarea în stare de transă a pașilor de distragere a atenției reacțiile instinctive de frică vor avea mai puține ocazii să apară.

Dincolo de abordarea punctuală a aviofobiei, o perspectivă asupra fondului pe care apărut problema poate deveni accesibilă persoanei care primește psihoterapie și prin abordarea ca un următor pas, spre exemplu a unei nevoi excesive de a fi în control, descoperite astfel, pot fi căpătate beneficii secundare pentru calitatea vieții.

  • Ce este contraindicat să facem?

Expunerea directă la un zbor în condițiile în care aveți reacții fobice, dintre cele descrise anterior ca fiind puternice, pot face ca „pilotul automat” din creierul nostru să intrepreteze evenimente obiectiv nesemnificative din timpul zborului ca fiind catastrofice și să le memoreze ca traumatizante, făcând intervenția psihoterapeutică ulterioară mai dificilă.

În cazul în care farmacologia este folosită regulat pentru prevenirea apariției unor simptome pe timpul zborului, în mod evident nu elimină cauza problemei și nu previne apariția cu alte ocazii a manifestărilor aviofobiei. Medicamentele nu se adresează nici fricii anticipatorii, nici gândurilor care declanșează panica care pentru unele persoane apar până și la vederea unei fotografii cu un avion.

  • Curiozități

ID-100169290

Un nume mai tehnic și mai puțin popular pentru teama irațională de zbor cu avionul este pteromecanofobia.

Șansele de producere ale unui accident aeronautic sunt undeva în jur de 1:11.000.000.

Printre cei care au simțit aviatofobia se numără și Lars von Trier, Stanley Kubrick, Muhammad Ali, Kim Jong-il, Ronald Reagan, Whoopi Goldberg.

  • Bibliografie
  1. Preston, A. (2014, Dec 28). The new review: PSYCHOLOGY: Fear of flying: After a year dominated by air disasters, near-misses and tech meltdown, Alex Preston tries to tackle the phobia he has never conquered.
  2. NNDB: Risk Factor: Aviophobia

Images courtesy of [khunaspix, Gualberto107, David Castillo Dominici, Kookkai_nak] at FreeDigitalPhotos.net

 

 

Ce este hipnoza?

ce este hipnoza

Am să încep articolul despre hipnoză într-un stil eriksonian, cu o povestire. Se întâmplă să fie și reală și personală.

S-a întâmplat pe când îmi preparam cafeaua de prânz mic.

În timp ce mă pregăteam să-i adaug cubul de zahăr, am contemplat un pic sentimentul plăcut ce îmi însoțea ritualul de preparare. Mi-am dat seama că, fără să conștientizez prea mult, am creat în timp un cadru care să mă conducă cu gândul la o poveste. O poveste bună pentru când mă interesează mai puțin ce se întâmplă afară, în schimb mă las purtat de amintiri plăcute. Și e bine să te lași purtat de amintiri plăcute, chiar util pentru a-ți aduce aminte de ce îți place în mod autentic, ce e important pentru tine.

Eu îmi prepar rar cafea acasă. Când o fac, de obicei, e în una din zilele în care nu muncesc. Cafeaua pe care o folosesc acum este una din Kenya, cumpărată de la magazinul domnului Florescu. Am cumpărat-o nu pentru că este exotică, ci pentru că îmi place modul în care respectabilul cafegiu te invită să te laşi fascinat de subtilităţile cafelei. Am un cleștișor pentru zahăr cubic, pe care l-am cumpărat de la un magazin de antichități. Și când l-am cumpărat, am facut-o cu gândul că se potrivește cu setul de ceșcuțe de cafea albastre, vechi și el, pe care l-am păstrat de la bunica mea. L-am păstrat nu pentru că ar fi prețios în sine, ci pentru că îl asociez cu sentimentele de bucurie, siguranță și liniște pe care le aveam atunci când o priveam pe bunica cum își urmează ritualul ei de preparare al cafelei. Și îmi aduc aminte că eram în casa ei, mă jucam pe lângă soba care mă fascina și ea mă încuraja să îi recit cele câteva strofe din Iarna pe uliță pe care le știam. Era iarnă..dar apoi cadrul se schimbă în amintirea care leagă povestea mai departe, și bunica își toarnă cafeaua în ceșcuța albastră, și afară e primăvară, a înflorit vișinul și curând urmează și trandafirii din grădina ei îngrijită. Eu eram undeva pe lângă fereastră și studiam un guguștiuc. Și am gustat apoi o foarte mică gură de  cafea, cu foarte mult zahăr, pentru că bunica a cedat la curiozitatea mea de a simți un pic din acest privilegiu rezervat adulților. Și acum cu cafeaua în mână, mă uit pe geam și văd zăpada de afară, pentru că astăzi a nins. Ies din imageria amintirii, dar emoțiile plăcute, în schimb, rămân cu mine.

Ce am descris eu este un fel de vis cu ochii deschiși.  Gândurile pot fi voit direcționate către anumite amintiri sau imaginație, dar inconștientul este cel care împletește șirul de asocieri și leagă povestea.

Cam așa se desfășoară și un scenariu simplu de hipnoză care își propune să folosească unele din resursele tale, și anume unele amintiri  plăcute, pentru a te relaxa atunci când în stare de veghe ți-e mai dificil să o faci.

Sunt diferențe însă între visul cu ochii deschiși, în stare de reverie și starea de transă hipnotică. În hipnoza clinică, folosită în cadrul psihoterapiei, atenția poate fi direcționată mai clar către un anumit tip de imagerie, fie reală (ex: amintiri) sau imaginară. Atenția va fi concetrată pe imageria sugerată, izolată de stimulii exteriori, într-un mod similar cu modul în care funcționează atenția atunci când visăm, în timpul somnului.

Hipnoza ne ajută să ocolim unele bariere conștiente, uneori chiar șabloane vicioase ale gândirii conștiente, care mențin dificultățile pentru care clientul a ales să primească psihoterapia. Pe acest fond de conștiință modificată, în stare de transă hipnotică, pot fi sugerate unele elemente cu rol psihoterapeutic, care urmează obiectivele stabilite cu cel care primește psihoterapia.

Unii oameni se tem că, atunci când se află sub hipnoză, pot fi modificate gândurile lor fără ca ei să aibă vreun control asupra acestui lucru. Când urmărim un film alegem să ne lăsăm captivați de acesta dacă ni se potrivește, iar dacă nu, să nu îl mai urmărim sau să îl interpretăm așa cum ne convine. Ca și atunci când dormim, vigilența noastră este în plan secund în transa hipnotică, dar nu este inexistentă și intervine în mod natural, automat, atunci când un pericol extern este perceput. Vom ieși în mod natural din starea hipnotică dacă ne sunt sugerate elemente care și în mod conștient sunt percepute ca cert indezirabile.

Există însă și restricții asupra persoanelor cărora hipnoza le este recomandată, chiar dacă puține, pe care orice psihoterapeut le învață atunci când studiază hipnoza clinică.

Majoritatea persoanelor sunt hipnotizabile, diferența fiind făcută de cât de profundă poate fi transa pe care o pot experimenta. Pentru cele mai multe demersuri psihoterapeutice nu este necesară o transă hipnotică foarte profundă.

Mi-am propus prin acest articol să răspund câtorva întrebări și curiozități frecvente ale publicului nespecialist, poate chiar să șubrezesc unele mituri, fără a avea pretenția unei explicații exhaustive despre ce este hipnoza.

Sper să vă fie de folos!

Tehnologia care dezvăluie altora emoțiile tale

Descoperirile lui Paul Ekman, profesor emerit în psihologie al UCSF, în domeniul interpretării emoțiilor umane prin analiza micro-expresiilor feței au fost folosite încă din anii ’70. Au fost utilizate de sute de mii de specialiști precum psihologi, polițiști sau analiști de marketing, conform The Wall Street Journal. Au inspirat chiar și serialul de televiziune Lie to me!

Rezultatul principal al activității lui Paul Ekman în domeniul interpretării mișcărilor musculare ale feței a fost realizarea unui ”catalog” cu peste 5000 de micro mișcări faciale și decriptarea emoțiilor disimulate de acestea.

Progresul tehnologiei a dus însă, mai recent, la realizarea unor algoritmi informatici care cu suportul hardware adecvat pot procesa înregistrări video cu mimica feței ale unor subiecți. Beneficiarii acestor tehnologii primesc interpretări complexe ale emoțiilor celor  filmați, într-un mod automatizat.

Am făcut și eu un scurt experiment, pentru a înțelege mai bine cum funcționează un astfel de software. Este vorba de software-ul Emotient Analytic, dezvoltat de către Emotient, pentru care Paul Ekman a oferit consultanță.

Am supus spre analiză acestui cititor de mimică a feței un scurt video cu mine în timp ce citeam câteva știri (îmi provoacă de obicei o gamă de emoții variate, chiar dacă nu întotdeauna intense).

raport

Mi-a plăcut faptul că este destul de sensibil la orice fel de mimică (am încercat să fiu destul de puțin expresiv în mișcările feței). A intepretat ca și tristețe expresia mea atunci când citeam un articol despre ceva ce îmi provoacă compasiune, și a sesizat când mă amuza ceva. Gama lui de măsurare acoperă și emoții precum furia, disprețul, dezgustul, frica și surprinderea. Interesant este că poate analiza simultan și grupuri de persoane. Utilizările par numeroase, analiza fidelității interpretărilor o las pe seama celor care se dedică cu rigurozitate acestei activități.

Problema principală pe care o ridică utilizarea acestor tehnologii, pe lângă beneficiile economice, de securitate și științifice aduse, este cea a respectării dreptului la viața privată, în cazul utilizării nereglementate sau abuzive.

Ca și aplicativitate în psihoterapie, mi se pare un instrument util care poate evidenția emoțiile cu scop psiho-educativ pentru persoanele care au dificultăți în sesizarea înțelesului emoțional al mimicii interlocutorului, cum sunt de exemplu persoanele diagnosticate cu autism.