Am să încep articolul despre hipnoză într-un stil eriksonian, cu o povestire. Se întâmplă să fie și reală și personală.
S-a întâmplat pe când îmi preparam cafeaua de prânz mic.
În timp ce mă pregăteam să-i adaug cubul de zahăr, am contemplat un pic sentimentul plăcut ce îmi însoțea ritualul de preparare. Mi-am dat seama că, fără să conștientizez prea mult, am creat în timp un cadru care să mă conducă cu gândul la o poveste. O poveste bună pentru când mă interesează mai puțin ce se întâmplă afară, în schimb mă las purtat de amintiri plăcute. Și e bine să te lași purtat de amintiri plăcute, chiar util pentru a-ți aduce aminte de ce îți place în mod autentic, ce e important pentru tine.
Eu îmi prepar rar cafea acasă. Când o fac, de obicei, e în una din zilele în care nu muncesc. Cafeaua pe care o folosesc acum este una din Kenya, cumpărată de la magazinul domnului Florescu. Am cumpărat-o nu pentru că este exotică, ci pentru că îmi place modul în care respectabilul cafegiu te invită să te laşi fascinat de subtilităţile cafelei. Am un cleștișor pentru zahăr cubic, pe care l-am cumpărat de la un magazin de antichități. Și când l-am cumpărat, am facut-o cu gândul că se potrivește cu setul de ceșcuțe de cafea albastre, vechi și el, pe care l-am păstrat de la bunica mea. L-am păstrat nu pentru că ar fi prețios în sine, ci pentru că îl asociez cu sentimentele de bucurie, siguranță și liniște pe care le aveam atunci când o priveam pe bunica cum își urmează ritualul ei de preparare al cafelei. Și îmi aduc aminte că eram în casa ei, mă jucam pe lângă soba care mă fascina și ea mă încuraja să îi recit cele câteva strofe din Iarna pe uliță pe care le știam. Era iarnă..dar apoi cadrul se schimbă în amintirea care leagă povestea mai departe, și bunica își toarnă cafeaua în ceșcuța albastră, și afară e primăvară, a înflorit vișinul și curând urmează și trandafirii din grădina ei îngrijită. Eu eram undeva pe lângă fereastră și studiam un guguștiuc. Și am gustat apoi o foarte mică gură de cafea, cu foarte mult zahăr, pentru că bunica a cedat la curiozitatea mea de a simți un pic din acest privilegiu rezervat adulților. Și acum cu cafeaua în mână, mă uit pe geam și văd zăpada de afară, pentru că astăzi a nins. Ies din imageria amintirii, dar emoțiile plăcute, în schimb, rămân cu mine.
Ce am descris eu este un fel de vis cu ochii deschiși. Gândurile pot fi voit direcționate către anumite amintiri sau imaginație, dar inconștientul este cel care împletește șirul de asocieri și leagă povestea.
Cam așa se desfășoară și un scenariu simplu de hipnoză care își propune să folosească unele din resursele tale, și anume unele amintiri plăcute, pentru a te relaxa atunci când în stare de veghe ți-e mai dificil să o faci.
Sunt diferențe însă între visul cu ochii deschiși, în stare de reverie și starea de transă hipnotică. În hipnoza clinică, folosită în cadrul psihoterapiei, atenția poate fi direcționată mai clar către un anumit tip de imagerie, fie reală (ex: amintiri) sau imaginară. Atenția va fi concetrată pe imageria sugerată, izolată de stimulii exteriori, într-un mod similar cu modul în care funcționează atenția atunci când visăm, în timpul somnului.
Hipnoza ne ajută să ocolim unele bariere conștiente, uneori chiar șabloane vicioase ale gândirii conștiente, care mențin dificultățile pentru care clientul a ales să primească psihoterapia. Pe acest fond de conștiință modificată, în stare de transă hipnotică, pot fi sugerate unele elemente cu rol psihoterapeutic, care urmează obiectivele stabilite cu cel care primește psihoterapia.
Unii oameni se tem că, atunci când se află sub hipnoză, pot fi modificate gândurile lor fără ca ei să aibă vreun control asupra acestui lucru. Când urmărim un film alegem să ne lăsăm captivați de acesta dacă ni se potrivește, iar dacă nu, să nu îl mai urmărim sau să îl interpretăm așa cum ne convine. Ca și atunci când dormim, vigilența noastră este în plan secund în transa hipnotică, dar nu este inexistentă și intervine în mod natural, automat, atunci când un pericol extern este perceput. Vom ieși în mod natural din starea hipnotică dacă ne sunt sugerate elemente care și în mod conștient sunt percepute ca cert indezirabile.
Există însă și restricții asupra persoanelor cărora hipnoza le este recomandată, chiar dacă puține, pe care orice psihoterapeut le învață atunci când studiază hipnoza clinică.
Majoritatea persoanelor sunt hipnotizabile, diferența fiind făcută de cât de profundă poate fi transa pe care o pot experimenta. Pentru cele mai multe demersuri psihoterapeutice nu este necesară o transă hipnotică foarte profundă.
Mi-am propus prin acest articol să răspund câtorva întrebări și curiozități frecvente ale publicului nespecialist, poate chiar să șubrezesc unele mituri, fără a avea pretenția unei explicații exhaustive despre ce este hipnoza.
Sper să vă fie de folos!
