Probabil că mulți dintre voi și-au pus această întrebare – ce mi-ar fi mai util în abordarea problemei mele emoționale – un tratament medicamentos sau psihoterapia? La ce fel de specialist ar trebui să apelez?
Un răspuns rezumat la această întrebare este că există situații în care studiile indică clar necesitatea unei intervenții medicamentoase ce intră strict în competența psihiatrilor, există unele situații în care un mix între cele două este indicat și există situații în care problemele dvs. pot fi abordate atât psihoterapeutic sau prin tratament medical, dar cu eficiență și efecte secundare diferite.
Atunci când apelați la oricare dintre specialiștii în psihiatrie (medici) sau în psihoterapie (psihologi sau medici, cu specializare în psihoterapie, obligatorie pentru autorizarea legală) și vă aflați în situația în care problema necesită obligatoriu intervenție medicamentoasă aceștia fie vă vor prescrie tratamentul necesar (în cazul în care sunt psihiatri) fie vă vor îndruma către un specialist competent să facă acest lucru, psihoterapeuții putând recunoaște când problema este de competență psihiatrică, prin pregătirea lor.
În cea de a doua situație, când unul dintre specialiști evaluează ca necesară sau recomandată completarea terapiei medicamentoase cu psihoterapia sau a psihoterapiei cu echilibrarea medicamentoasă, acesta formează o echipă cu specialistul din cealaltă specializare pentru a-și calibra intervenția (în special în mediul clinic) sau pur și simplu ia cunoștință despre detaliile celuilalt tip de intervenție pe care beneficiarul îl urmează și își calibrează intervenția în funcție de aceste detalii. De multe ori efectul unor medicamente, deși normalizează trăirile emoționale ale celui tratat, pe perioada tratamentului îngreunează intervenția psihoterapeutică, permițând doar parțial lucrul cu beneficiarul psihoterapiei. În astfel de situații, în care fie s-a început cu o abordare medicamentoasă fie cu un mix medicamentos și psihoterapeutic, cel mai indicat în absența unui diagnostic psihiatric care solicită perpetuarea medicației este ca finalizarea intervenției să fie strict de psihoterapeutică, pentru rezultate sustenabile.
Un exemplu este abordarea într-un ”episod depresiv major” (terminologie clinică), care necesită o susținere a efortului psihoterapeutic printr-o medicamentație antidepresivă. Psihoterapia va avea pe parcursul acestui episod depresiv major mai degrabă un rol suportiv pentru persoană până la remisiunea episodului, în schimb pastilele antidepresive potrivite și administrate după schema de tratament vor ajuta la încheierea acestui episod. Faza următoare, în care persoana se recuperează beneficiază însă de efecte mult mai puternice ale psihoterapiei față de cele ale tratamentului medicamentos de menținere a efectelor antidepreseve, deoarece în acest moment se poate aborda cauza depresiei atunci când este de natură psihologică și se pot dezvolta mecanisme de adaptare mai solide la posibile viitoare situații asemănătoare cu cea în care a apărut episodul depresiv major.
În unele situații însă, problema emoțională poate fi abordată atât psihoterapeutic cât și prin tratament medicamentos. De exemplu, dacă vorbim despre probleme din gama obsesiilor și compulsiilor, atunci există numeroase studii clinice care indică psihoterapia cognitiv-comportamentală ca fiind cea mai eficientă abordare a acestor dificultăți. Cu toate acestea, datorită anxietății crescute pe care persoanele o percep când observă apariția gândurilor obsesive sau a stărilor depresive cauzate de conștientizarea compulsiilor împreună cu judecarea sau etichetarea propriei persoane prin judecăți subiective ce reduc percepția de sine doar la problema manifestată, unii oamenii aleg să apeleze la medicamentație psihiatrică pentru normalizarea trăilor emoționale. În această situație, psihoterapia cognitiv comportamentală, care apelează în mod uzual la tehnici precum expunerea sistematică și desensibilizarea la stimulul anxiogen nu vor mai avea același efect asupra cuiva ale cărui emoții nu mai răspund la fel de bine la stimulii naturali, efectul anxioliticelor de exemplu fiind și aplatizarea emoțiilor în situații în care o dinamică a lor ar fi un răspuns normal. Gândurile obsesive pot continua să apară însă indiferența față de ele ale celui care le trăiește, datorită efectului medicamentelor, crează o piedică în abordarea psihoterapeutică. Pot fi folosite restructrurări cognitive, desigur, dar acestea fiind mai puțin sustenabile pe termen lung. Pe când psihoterapia cognitiv comportamentală vizează exact dezvoltarea unui mecanism de reacție adaptativă al persoanei, care-i asigură controlul pe termen lung al compulsiilor și producerea efectului de neutralizare a caracterului obsesiv al gândurilor prin tehnici specifice, posibile doar prin lucrul cu emoțiile persoanei. În plus, oamenii dezvoltă de multe ori rezistență la tratamentul bazat pe substanțele din medicamente, efectele se pierd, iar persoana se află din nou în situația în care poate alege să-și expună problema în psihoterapie sau să accepte introducerea unui regim medicamentos mai puternic, cu efecte secundare de multe ori pe măsură.
Dincolo de exemplul din spectrul tulburării obsesiv-compulsive, alte exemple de situații în care persoana poate avea de ales între medicație și psihoterapie, în care recomandarea de a aborda dificultatea prin psihoterapie mai degrabă decât prin medicație (fie chiar și în mix cu psihoterapia) se poate face și pentru atacurile de panică, anxietate de nivel mediu cu diferetele ei proveniențe, fazele post episod depresiv major sau simptome limitate ca număr din aria depresiei, fobii sau teamă disproporționată realității față de obiecte/situații fobice pe care persoana le întânlnește frecvent și care îi ”asigură” o doză de anxietate frecvent, simptomele de stres post traumatic prezente la distanță temporală mare față de producerea traumei (când somniferele și anxioliticele, spre exemplu, nu ”vindecă” suferința), dependendețele de substanțe sau alcool în fazele post sevraj, și exemplele ar putea fi continuate.
Acest material nu s-a aplecat asupra situațiilor în care psihoterapia este alternativa ignorării de către cel care le trăiește a unor comportamente sau dezechilibre emoționale care nu alarmează prin simptomele lor dar se pot acutiza și transforma în tulburări mai invalidante, dar acestea vor fi subiectul unui material viitor.
De asemenea voi continua seria de articole legate de unele dificultăți specifice, prin care detaliez cum le abordez prin psihoterapie cognitiv comportamentală individuală, de cuplu, hipnoterapie, dezvoltare personală pentru grupuri și intervenție la nivelul personalului pentru ”sănătatea” organizațională. Până atunci, pentru programări și contractarea unor servicii psihologice mă puteți contacta aici.
